Am un dressing plin de haine, una mai frumoasă ca alta. Și totuși, când îmbrac o ie, parcă sunt alt om, ia aia mă face să strălucesc, să zâmbesc, să fiu fericită doar îmbrăcând-o. O pun pe mine și mă trezesc zâmbind, fericită. Și la fel fac toți cei cu care mă întâlnesc, zâmbesc cu drag când mă văd. Musai că are ceva magic în ea pentru că nicio altă haină nu are un așa efect asupra mea, asupra celor din jur. Iar cele care îmbracă ia pot să confirme că e valabil în cazul fiecăreia. Porți ie, porți bucurie…
Cei 18 ani de prietenie cu Virginia Linul, creatoarea de costume populare din Țara Năsăudului, patria costumului popular, m-au făcut să știu mai multe despre costumul popular, despre povestea iilor românești, ba chiar am asistat la “nașterea” câtorva modele noi de ii și de costume populare. Că un creator asta face, creează. Și Virginia Linul este cea mai talentată atunci când vine vorba de creat, în special ii. Îi recunosc modelele dintr-o mie pentru că poartă amprenta creatorului. Sunt vesele, pline de viață și culoare, mândre, așa cum e Gina – cum o alintăm noi.
Printre primele discuții avute cu Gina a fost și cea referitoare la “puterea” costumului popular românesc și efectul pe care îl are asupra celor din jur. Tocmai își revizuise atitudinea după ce ani buni după Revoluție i s-au părut și ei țărănisme tot ce era legat de tradiții, deși crescuse într-o casă unde costumul popular era la mare preț și chiar se trăia din vânzarea lui. Până când costumul popular a dus-o în America. Apoi a făcut-o să se întâlnească cu prințul Albert de Monaco. Apoi a pus-o la masa Regelui Mihai. A dus-o în cele mai frumoase orașe din Europa, în standul României. Reprezenta țara și era punctul de atracție datorită costumului popular, care aducea bucurie, admirație și respect.
Gina și-a dat seama de puterea pe care o are costumul popular românesc, de respectul și admirația de care se bucură în fața oricui. Ea mi-a vorbit, prin 2000, prima dată de bucuria pe care o simte când îmbracă portul tradițional și efectul pe care îl are asupra celor din jur. Te înclini, oricine ai fi, în fața artistului care a cusut cu mâna atât de perfect pe ia aia. Cumva, fiecare ie sau piesă din costumul popular e o operă de artă. E atâta perfecțiune, atâta migală, atâta talent că nu are cum să treacă neobservată o astfel de lucrare.
Am început să port și eu ii. Întâi mai simple, cu câteva flori, să meargă cu blugii. Ce fericire pe mine. Să îmbrac ceva ce atunci nu purta nimeni și să primesc complimente o zi întreagă. Nu conta că eram mai plinuță sau nemachiată, ia aia mă făcea frumoasă oricum. Apoi am prins câteva evenimente în Ungaria, unde, ca să ne arătăm originea și să arătăm că ne mândrim cu asta, am îmbrăcat tot costumul popular. Nu numai că am primit complimente și respectul tuturor cu zâmbete de admirație pe față, toată lumea voia fotografii cu noi. Mai departe aproape că n-a fost eveniment la care să nu îmbrac ceva din costumul popular. Că erau evenimente de zi, de seară, oficiale sau mai puțin oficiale, în țară sau în străinătate, ceva-ul ăla luat din tradițiile noastră mă făcea specială, remarcată și extrem de fericită. Că ce femeie nu e fericită când e admirată? Eu, recunosc, sunt. Și cu cât e ia mai frumoasă, cu atât mă simt mai specială.
M-am gândit mult de ce. Până la urmă e o haină. Ce o face atât de specială, de ce mă face să mă simt așa, de ce-i face pe alții să reacționeze așa, ce are în ea și nu au alte haine. Păi, nu e o haină oarecare. Dacă la Zara sau H&M procesul de producție ia poate câteva zeci de minute, să coși o ie ia și câteva luni și astăzi, la fel ca acum o sută de ani. Sunt zeci de mii de împunsături. O femeie stă aplecată asupra ei mii de ore, luni în șir, de la Crăciun până la Paște și de la Paște până la Crăciun, atunci când ia e gata de scos în lume.
Iar iile nu se fac pentru oricine. Se cos cu drag pentru cei din familie, pentru cei care o vor purta cu cu drag.
Și dincolo de prețul în bani, ridicol față de munca depusă, este un preț în care trebuie calculată dragostea de a face așa ceva și față de cel care o va purta. Vă spun sigur, pentru femeile care cos ii nu există bucurie mai mare decât a le vedea îmbrăcate cu mândrie, cu bucurie, asta întrregește prețul și de multe ori fac să fie neprețuite.
Și dacă tot am adus discuția despre prețul unei ii lucrate încă manual în România, comparați cele câteva sute de lei cu care le plătiți cu o haină cu puțină broderie și aia lucrată în mașini de brodat industriale, pe care se cer sute, chiar mii de euro. Dacă orice creator de modă renumit din lume ar avea la dispoziție câteva femei din România care să-i coasă manual pentru o colecție, ar scoate câteva piese și le-ar vinde cu zeci de mii de euro. Și, culmea, s-ar găsi chiar și români să le cumpere, că ar fi făcute de Dior, Chanel, chiar Tory Burch. Și nu li s-ar părea scumpe.
Vedeți, de asta mi se pare o mare jignire. Să apreciezi și plătești în bani grei munca unui străin și să spui că e scumpă o ie românească pe care dai câteva sute de lei. Jignești sute de mame și bunici care au cusut cu drag pe ia aia, poate luni la rând, pentru tine. Și ce nu prețuiești e chiar dragostea de tine, de tradiții, de neam, de țara asta în care ne-au rămas atât de puține cu care să ne mândrim.
Iar când vrei să jignești și descurajezi mai tare ultimele femei din țara asta care mai cos ii ca acum sute de ani spune-le că ai găsit o ie cu 65 de lei, făcută în China. Copierea industrială a muncii lor în China o apreciezi că e ieftină, făcută de mașini, doar pentru bani. Asta apreciezi, dacă nu ți-ai dat seama. Și o pui nedrept în balanță cu o ie cusută de mama sau bunica, manual, împunsătură cu împunsătură, săptămâni și luni în șir.
Și, recunoaște și tu. Niciodată n-o să te simți cea mai frumoasă femeie din lume într-o ie cu 65 de lei, făcută în China. Și nici n-o să culegi atâtea aprecieri ca atunci când îmbraci o ie românească autentică, din orice zonă ar fi ea.
Recent a fost Ziua Iei și cel mai probabil ți-ai pus și tu pe Facebook o fotografie cu ia românească. Spune-mi, sincer, ai mai adunat la o fotografie atâtea aprecieri? Ai mai primit atâtea complimente ca în ziua aia?
Uite, eu recunosc că am primit cele mai multe Like-uri la fotografia asta, la Ziua Costumului Popular din Năsăud. De ce, pentru că am transmis exact cum mă simțeam în ziua aia, îmbrăcată în costumul popular:
Cea mai frumoasă din lume!
