Sunt chiar convinsă că nu există femei urâte, doar femei neîngrijite, care au uitat de ele, au uitat să-și pună în valoare calitățile. Iar un machiaj discret de zi sau un machiaj profesional atunci când ai un eveniment nu numai că te pune în valoare, dar te face să te simți bine în pielea ta. Și dacă știi că arăți bine ai deja încredere în tine, iar dacă ai încredere în tine poți cuceri lumea.
Nu știu voi, dar eu am crescut într-o casă unde s-a predat cochetăria. Am crescând pândind-o pe mama cum se machia în fiecare dimineață în micuța baie de serviciu. Era baia ei, doar a ei. Pe rafturi erau fardurile, rujurile ei, de care nu aveam voie să ne atingem. În poșetă avea întotdeauna un ruj și un creion pentru a-și retușa machiajul.
Mama a fost și încă este o femeie frumoasă. Are trăsături frumoase, un năsuc impecabil desenat, ochi frumoși. S-ar fi putut mulțumi cu atât, nu?! Ei bine, nu! Mama dorea să fie îngrijită, să se simtă bine în pielea ei, să pună în valoare tot. Și-i ieșea.
De la mama am luat primele lecții de îngrijire: să nu ieși oricum din casă, să nu fii nici în casă oricum că nu ești sperietoare, ești femeie și trebuie să fii o prezență plăcută oriunde și oricând. Și că asta e important nu pentru alții, pentru tine! Dacă alții vor aprecia sau nu, e fix problema lor, important e să te simți tu bine în pielea ta.
M-am apucat să mă machiez în liceu. Întâi discret. Mama mi-a dat, la un moment dat, pontul cu un creion albastru sidefat pe pleoapa de jos, care să-mi scoată în evidență ochii. Apoi am început să trag linii cu tușul. M-a învățat cum se face Crina, o prietenă bună de-a mea. Tot ea m-a învățat să-mi fac și umbre pe pleoape. Altcumva se vedeau ochii cu un machiaj. Păi când îmi trăgeam niște cozi de pisică, eram minunea lumii.
Ani mai târziu îmi amintesc că am intrat în redacția de la Mesagerul cu ochii dați cu tuș și cu un ruj roșu, puternic. Băieții de la sport, miștocarii redacției, m-au întrebat ce ruj e ăla. “Ruj de movie star, băieți!”. Muvița mi-a rămas numele ani la rând.
Am avut și perioade în care nu m-am machiat zilnic sau dacă o făceam alegeam ceva discret. Dar și când voiam să fac impresie, scoteam din cutiuțe toate fardurile și mă transformam.
LeLee, primul make-up artist din Bistrița, e prietena mea de suflet dinainte de a învăța să machieze. Tații noștri sunt prieteni și odată o să vă povestesc de prietenia lor, veți râde cu lacrimi. Morocănoșii în varianta mioritică, haiul lumii…
Dar, să revin la LeeLee. Nu-mi amintesc acum câți ani și cu ocazia cărui eveniment mi-a făcut primul machiaj profesional. Dar am știut atunci că nu va mai fi eveniment important în viața mea la care să merg fără un machiaj făcut de ea. M-a transformat, eram alta, străluceam de-a dreptul. De la machiaj, de încântare, nu știu exact, dar știu că m-am simțit pentru prima dată în viață ca o divă.
LeeLee e o fată super bună și sinceră. N-a ținut niciodată secret ce face, cum face, cu ce produse face. Așa că în ultimii ani mi-am adunat și eu o trusă de farduri numai cu produse bune, de care folosește ea. Și totuși. Nu-mi ieșeau machiajele ca ale ei. Mi-a răspuns de fiecare dată la toate întrebările, mi-a dat toate ponturile și, da, mă mai și repezea: hai că tu știi să te machiezi, nu-i chiar așa grav! Cică îmi trag bine liniile de tuș (sărumâna, Crina, uite că n-am uitat după atâția ani 😉 ) Eu tot insistam:
– Nu, Leee, nu știu să mă fac cum mă faci tu. Nu iese, Lee! Folosim aceleași produse, dar nu-mi iese!
S-a apucat să țină cursuri de machiaj pentru fetele care voiau să învețe această meserie și mi-am tot promis că mă înscriu la unul să învăț să mă machiez eu cum mă face ea. Aveam nevoie că eu uit să-mi fac programări pentru evenimente, ea are întotdeauna lista plină cu fetele care se organizează din timp și uite așa ajungeam în situații în care o pun să mă machieze cu o seară înainte și dorm ca sfânta în icoană să nu-mi stric machiajul. Că machiajul făcut de ea rezistă și 48 de ore dacă nu-l ștergi de cearșaf.
Lee îmi tot explica că ce voiam eu era curs de automachiaj, cu totul altceva decât cursul de make-up artist. M-a tot amăgit că va face și un curs de ăla. Ei, au trecut anii și vă annțu cu mândrie că venit și ziua aia!
Și-a deschis Lee a mea studio de make up ca-n filme la Carolyne Beauty Center. Ceva de vis! Raiu pe pământ. Scaune de machiaj, lumini, tot ce vrei. Și într-o zi mă anunță:
– Clau, o să fac cursuri de automachiaj!
– Doamne Dumnezeule, s-or fi auzit rugăciunile mele în cer, altcumva nu-mi explic minunea!
Evident că m-am și programat la un curs, cum era să ratez așa ceva. Și am fost. Ohhh, da! Și am învățat în câteva ore tot ce nu știam despre nenorocitul ăla de Smokey Eyes care îmi vine atât de bine și pe care n-am reușit niciodată să mi-l fac, oricât am încercat. Cu fardurile mele, că Lee te învață cum să folosești ceea ce ai, îți verifică trusa de machiaj și îți spune ce îți mai trebuie să te descurci și singură. M-a mai învățat și multe alte trucuri și la final uite ce machiaj mi-a ieșit:
Făcut de mine, cu mânuța mea, cu fardurile mele. Abia m-am îndurat aseară să mă demachiez. Dar am făcut-o. Că mă descurc de acum. N-o să-mi iasă ca al lui Lee, doar ea e make-up artist, dar când o să am o urgență rezolv situația și singură. Plus că pentru machiajul de zi am învățat niște șmecherii care o să mă ajute să-mi iasă la mare artă și un machiaj banal. Că, da, fetelor, vine o vârstă când nu mai poți să ieși din casă fără machiaj…Și dacă tot ai fardurile și ai băgat bani în ele, de ce să nu le folosești și la maxim?
