close
Claudia Andron

Vrei unul înalt, frumos, cu ochi albaștri și vine mă-ta acasă cu unul mic, negru, urât de tot

colaj-2

Într-o dispută cu adolescenta cu care împart trusa de machiaj zilnic, mi-o trântește aia cu Nu mă înțelegi deloc! Nu, zău?! Vorbe, fată, vreau dovezi, sunt o mamă model, mă antrenez zilnic cu răbdare și tutun! Și arată spre fotoliu: Ți-am zis că vreau unul înalt, frumos, cu ochi albaștri și mi l-ai adus în casă pe ăsta! Știți ce? Avea dreptate copilul! 

Toți am fost adolescenți înainte de a fi părinți, știm și noi cum stă treaba cu adolescența asta, ete nah! Păi acum avem și manuale, nu ca mama și tata care aplicau educația tradițională, unde temelia stătea în dictonul “bătaia e ruptă din rai”. N-au avut șansa de a fi părinți mai buni că primul manual de parenting s-a scris în era noastră, nu într-a lor.

Dar eu, eu sunt o mamă model a acestor vremuri. Înțeleg când mă ceartă fii-mea că plouă afară, înțeleg și de ce-mi dispar pensulele de machiaj, înțeleg chiar și de ce mi-au sărit cămășile de pe umerașe în dressing și de ce nu-mi găsesc inelele la locul lor. Foarte multe înțeleg. Incredibil de multe.

Dar nu înțeleg când îmi spune că eu n-o înțeleg deloc. EUUUU?! Fatăăă, sunt mama înțelegerii! Monument de înțelegere a adolescenților chiar! Îmi amintesc de mine, mă pun în pielea ta, îți caut scuze. EU nu te înțeleg?

Argumentează, susține-ți vorbele, așa te-a învățat mă-ta!

Și-mi vine adolescenta cu argumentul și dovada vie, care belea ochii mari din fotoliu.

“Cum a ajuns ăsta la noi în casă? Eu am spus că vreau unul înalt, frumos, cu ochi albaștri! Uită-te la el și zi-mi dacă ai înțeles ce am vrut eu!”

Aoleuuuu, avea copilul dreptate! Dar, juuuur, tac-su a fost de vină și aici, eu niciodată nu sunt de vină 😀 . Eu am doar vina de a avea un suflet prea bun, mi se face milă de unii numai când le văd fața.

Într-o seară, la ora de conversație cu adolescenții, începe copilul să se miorlăie că vrea un Husky, că ce frumoși sunt, cu ochi albaștri. Mânca-ți-aș sufletul, prințesă, numai Husky n-am avut! Avem două pisici în casă, un ciobănesc belgian Malinois în curte, iar pe moșia de la țară a lu’ bun-tu un Mioritic și un pekinez ratat. Câine ne mai trebuie nouă? Și, dacă mie abia-mi intra oxigenul în plămâni la auzul noului moft, sare tac-su, înțeleptul casei, cu propunerea menită să-i arate că nu este în stare să aibă grijă de încă un câine. Timp de o lună trebuia să scoată Malinoisul la plimbare, să-i dea de mâncare, să măture după el. Dacă o lună făcea asta, urma să fim mândri posesori de Husky. Și pentru că tati este om de cuvânt, a doua zi s-a dus să ia lesă și botniță pentru Ness, să poată face copilu dovada. Și mă sună.

– Hai, mami, să vezi ceva!

– Fi-ți-ar văzutul! Eu am timp de văzut nu știu ce? Ce naiba să văd? Ia lesa, botnița și lasă-mă să lucrez, n-am timp de prostiile tale și-a lu’ fii-ta…

S-a lăsat omul credeți? Nuuuu! Doar așa m-a convins și să mă mărit cu el… :))  Și mă duc, tot bombănind. Acolo, să vezi chestie, băgaseră marfă! Erau vreo șase pui de buldog francez, unul mai urât ca altul. Și cu niște fețe… Doamneee, cum să te naști cu fața aia? Și cel mai negru și mai urât, cu urechile cele mai mari, ca de liliac, l-am luat acasă. De milă, că eu sunt miloasă și ăsta, dacă nu-l luam eu, cu fața și urechile ălea n-avea nicio șansă. Niciuna!

Și așa ne-am pricopsit noi cu un milog francez, unul negru, mic și urât, în loc de un Husky înalt, frumos, cu ochi albaștri, visul frumos al unei adolescente.

Da. Așa e. A avut dreptate și dovada stă și se uită la noi din fotoliu. Că milogii ăștia sunt și ceva rasă aparte, cerșesc și respect, nu numai mâncare…

Mă scuzați, dar câteodată au și adolescenții dreptate când spun că nu înțelegem ce vor!

Facebook Comments
Tags : adolescentabuldog francezmamimilogul
Claudia Andron

Autorul Claudia Andron