Iris, adolescenta mea, scrie foarte bine, este spontană și are mult umor. Am convins-o să intre într-un duel în scris cu mine, aici, pe blog. Evident că ne certăm toată ziua și că există acel conflict între generații. Dar la noi e altfel. Ne certăm și râdem, facem mișto una de alta. Fiecare replică poate fi grav taxată de cealaltă și orice conflict între noi se lasă cu faze memorabile. Cumva, ne certăm frumos. Sunt cel mai dur critic al ei, dar și cea mai bună prietenă. Sinceritatea e secretul nostru și ne spunem chestiile grele folosindu-ne de umor. Se digeră mai ușor.
Fată, pe vremea mea…
…am trăit și eu nebunia adolescenței. Și am fost rebelă, awesome – să vorbesc pe limba ta. Nu așa, șefa la rebele, cum ești și tu.
Mi-am tăiat părul. Am făcut revoluție în oraș cu un păr lung tăiat în V, cu scări tot în V, și am umblat vreo două luni până am găsit coafeza care să înțeleagă ce voiam. Am găsit prea târziu însă o coafeză suficient de nebună să-mi tundă părul scurt pe-o parte, cum aveam pata pusă. Mi-a ieșit în cale fix după ce ajunsesem la concluzia că mie nu-mi stă bine decât cu părul lung. Bine că-mi trecuse că altfel cine știe ce bocete mai băgam.
Mi-am vopsit părul. Taman negru. Brunetă cu ochi albaștri mă visam. A ieșit moartea în vacanță. Pielea prea albă, fața prea palidă și cu ochii ăia albaștri – zici că eram dintr-un film de groază. Am plâns ca nebuna și numai eu știu câte mi-am pus în cap să-mi iasă vopseaua aia. Cel mai mișto a fost când bătea părul într-un verde, culoarea broaștei. M-am lecuit. Nu mi-a mai trebuit să fiu brunetă până în ziua de astăzi.
M-am machiat în liceu pentru tot restul vieții. Dar ce cozi de pisică trase cu tuș, ce umbre îmi puneam pe pleoape – astăzi nu-mi mai ies. Vai de mine, dar nici să merg după pâine nu puteam nemachiată în vremea aia. După ce am terminat liceul mi-a trecut brusc. Aproape 20 de ani nu m-am mai machiat numai la evenimente. Acum, fața o cere, nu-mi mai permit luxul să umblu nemachiată.
Vezi, de asta te las să-ți tai părul, să-l vopsești, să te machiezi. Este o vreme pentru toate și ăsta e timpul în care tu testezi ce-ți stă bine. Foarte bine, dar, te rog, decide-te mai repede, că nu mă mai ține inima la șocuri. Am emoții de fiecare dată când ieși din cameră. Deși credeam că am luat în calcul toate variantele, se pare că ești inepuizabilă. Nu cred că este culoare să n-o fi încercat și freză. Și, te rog, când te machiezi, nu te transforma. Tu, crede-mă, oferi mai tari șocuri decât mă-ta dacă te vede lumea nemachiată! Că-ți micșorezi buzele ălea, fi-v-ar moda japoneză, și, când colo, ai o gură mișto, cu buze frumos conturate. Numa’ eu știu cât m-am concentrat să-ți fac gura aia mișto și tu, ce naiba faci? Mișto de munca mea, afișezi în poze mini-buze.
Și n-o să înțeleg niciodată de ce naiba pierzi două ore pentru un machiaj, mișto făcut – n-am ce zice, doar ești artistă – ca să-l asortezi la ținuta aia de copil al străzii. Ca să mă-nțelegi, la cum te îmbraci, ai putea să mergi nemachiată. Prea mare contrastul între machiajul elaborat și hainele ălea. Aceiași blugi negri, cămăși largi, maieuri. N-ai nimeri nici din greșeală o fustă pe tine, un tricou mișto și niște bascheți cu talpa aia albă curată. Ce modă e asta cu bascheții murdari? Și dacă te-am fentat și ți-am băgat tenișii la spălat și au talpa curată ai tu grijă în 15 minute după ce ai ieșit să fii în tot cu moda asta cu păpucii murdari. Am încercat să te fentez și ți-am luat bascheți cu talpa neagră, dar văd că am aruncat banii pe geam, deși erau cei mai scumpi, tot pe ăia ieftini de se murdăresc ușor îi preferi. Și de-ai fi numai tu! Dar văd că toată gașca umblați așa!
Și vezi că pe lumea asta mai există și alți cercei în afară de piercinguri! Mai mari, mai mici, pe care, e adevărat, nu ai cum să-i agăți de nas. Am eu o colecție mișto, poți alege ce vrei și să nu te repeți doi ani la rând. Și poți să iei și ce haine vrei (în afară de singurii mei blugi negri, ai tu o sută da’ ca ăia ai mei nu-s niciunii – știu), cu condiția SĂ NU LE DISTRUGI! Aici incluzând și să nu le tai cu foarfeca, cum ai făcut cu pantalonii scurți negri pe care-i aveam de 12 ani și te-ai găsit tu să-i scurtezi de era să fac infarct! M-au ținut 12 ani și a trebuit să-i scoți tu din circuit cu foarfeca. Dar, pentru liniștea familiei noastre, știi ceva, mai bine ia hainele lu’ tac-tu! Nimic nu mă binedispune mai mult decât să-l văd vorbind singur la tine în dressing. E tare simpatic, serios! Dacă l-ai vedea i-ai zice și tu că-l iubești.
Și când ai timp, cum ai tu replică la toate, găsește-i și un răspuns la întrebarea: Ciorapii, când se duc, unde se duc?! Că la noi în casă numai că au picioare și se ascund de noi, altfel nu-mi explic nici eu unde dispar.
– Mama, te iubesc!
Nu înțeleg niciodată partea asta la mama: să ne îmbrăcăm frumos. Îmi puteți spune și mie de ce? Mama-i genu de femeie: pas, pas, poză. Mai face și botic în poze și nu m-aș mira ca după o vreme să nu rămână așa cu buzele, din instinct. :))
Și acum, să reluăm treaba cu flendurile pe care le îmbracă. Zici că sunt uscate pe butoi, prea largi, prea lungi, prea fără început și fără sfârșit…Nici nu prea am ce să iau de la ea. Și dacă totuși se întâmplă, Doamne și ferește-mă să-i iau vreo flendură pe care o iubește mai mult decât pe puricosul de Buster!
Deja are tic nervos, când intru pe ușă se uită de sus în jos și mă studiază. Inevitabil aud:
– Ai cui îs blugii?
– Ai tăi.
– ȘI DE CE MI I-AI LUATTTTTT?!!
Ei, în momentul în care aud asta, singurul meu gând îi: da’ ce dracu-ți fac cu ei? De lucrat pe șantier, nu lucrez, de murdărit, e normal s-o fac, iar de rupt? Se întâmplă! Orice haină se rupe, nu?
În momentul în care o văd așa, singurul argument pe care pot să i-l dau e că o iubesc și de asta îi port câteodată hainele. 🙂
Dar, până la urmă, ce femeie nu ar fi gata să ucidă pentru propriile haine? Inclusiv eu, nicidecum o fană a hainelor scumpe, aș fi capabilă pentru o haină frumoasă. Pe care o consider eu frumoasă, nu mama. Că noi la asta nu ne prea înțelegem. Ce e frumos pentru mama e de neînțeles pentru mine și invers. Nu o să o vedeți lăudându-mi hainele. Cică sunt…ciudate. Nu mai ciudate ca ale ei.
Apropo, când va fi moda cu purtatul sacilor de gunoi ca și rochie? M-aș bucura s-o practic eu prima, dar las pe altele domnișoare să se simtă bine c-au pornit o modă. 😉 V-aș da mai multe idei, dar o să le țin pentru mine, deoarece sunt un geniu în domeniul ”dezastrului”. Când vor apărea căciulile cu genunchiere, o să vedeți, toate femeile în pas cu moda vor avea ce pune pe Facebook/Instagram.
Mama, fiind o femeie puternică și independentă, nici moartă nu o să renunțe la zâmbetul, care vine totodată cu boticul ei plin de ruj, sau la obrajii înroșiți de vânt (nicidecum de vânt, probabil de aerul condiționat din magazine, am zis că de vânt doar să sune poetic). Asta o caracterizează pe mama: zâmbetul, rujul și, desigur, highlighter-ul ei de la MAC. Pe care tot eu 100% l-am pierdut, așa că dacă o vedeți fără obraji sclipicioși e din vina mea.
Nici cu machiajul nu am liniște. Mai iau fardurile și pensulele și le așez frumos pe jos, ca să mă pot machia în oglindă. Într-o zi, apare mama în casă fix când eram cu pensula de tuș pe la ochi. Fulgere și tunete deasupra capului. Și o aud:
– TU ȘTII CĂ DACĂ-MI PUI FARDURILE PE JOS ÎMI IRIT FAȚA?
– Te faci bătrână?! o aud pe Ronțzi din fundal. Aia mică nu ratează vreo ocazie să bage râcă între noi.
Auz’ la ea, cică eu-s motivul iritării feței ei, nu bunica că a născut-o acu’ 40 de ani! E de vină fii-sa că-i pune machiajele pe jos! E vina mea, cum să nu, întotdeauna e! Că femeile tot timpu’ așa-s, am văzut și eu: de ce să dau vina pe mine când pot să dau vina pe oricine sau orice altceva?
Cu piercingurile n-am avut deloc succes și deja am renunțat. Poate îi explică cineva că un piercing se astupă după ce dai cercelul jos, iar cerceii ăia mari, adică flashurile, nu lasă găuri imense. Nu mă mai obosesc să-i explic asta, dar știu ce nu trebuie să fac dacă vreau liniște cu ea. Fără piercinguri! Ălea o fac să ia foc.
Consideră că-s tot un copil, care e într-o continuă schimbare, deși imediat îmi iau permisul de conducere. Sunt foarte matură-n luarea deciziilor și nu mi-e frică de schimbări. Eu am fost roșcată, blondă, ginger, verde, albastră, mov și acum brunetă, spre groaza mamei mele, care a fost blondă pentru mine de când am prima amintire din copilărie. 😀
Mama-i jurnalistă, eu viitor tatuator. Semănăm, nu? Mă-ndoiesc, sincer. Îs bucata ruptă din tata. ( vă rog, n-o mai credeț’ pe mama când zice că e sor-mea)
