close
Claudia Andron

“Politicienii români sunt foarte buni pe Facebook, sunt buni la marketing. Mai buni decât cei din Germania”

Olaf Schreglmann

E constatarea unui prieten, politician german, pe care m-a pus necuratul să-l întreb ce părere are despre politicienii români. A visat de copil să ajungă politician și ce vede la noi nu se prea pupă cu ce știe el despre politică. Dar iubește mult România și ar vrea să vadă aici lideri mai puși pe treabă decât pe imagine.

Pe Olaf Schreglmann îl cunosc de vreo patru ani, e însurat cu Alina, o bistrițeancă de-a mea. Cam de atunci ne petrecem toate sărbătorile împreună. El politician, eu ziaristă. Inevitabil discutăm și despre politică. Eu îl întreb ce mai e pe la ei, iar el vrea să-l ajut să înțeleagă mai bine politica din România, sunt chestii care îi scapă, politicianul din el nu le poate pricepe. Iar el iubește mult România și chiar îl interesează ce se întâmplă la noi, ar vrea să ne fie bine și știe că soarta noastră e în mâinile politicului.

Primul șoc cu ce înseamnă politica la ei mi l-a dat acu vreo câțiva ani când într-o vacanță își scuza absența de la ceva ieșiri spunând că are de învățat.

– Pentru ce, Doamne, înveți Olaf?

-Am un concurs pentru o funcție la SPD Bayern…

-Cum, tu dai concurs să ocupi o funcție în partid? Da și e un concurs foarte greu. Trebuie să mă pregătesc…

Stai puțin, ăștia în Germania dau concurs pentru o funcție politică? Nu numai că dau concurs, aveam să aflu că a fost unul foarte dur, cu probă scrisă și interviu. După proba scrisă au mai rămas doi candidați, Olaf a câștigat și acum conduce din funcția de director executiv SPD Bayern. Răspunde de politica SPD pe un land cu aproape 9 milioane de electori. Are 60.000 membri activi de partid, 80 de angajați și 40 de birouri SPD în fiecare oraș mai mare din land.

M-am născut “roșu” și am vrut să fac din politică profesia mea

SPD este în Germania PSD-ul nostru, sunt “roșii”, fac politică social democrată. Olaf Schreglmann are 42 de ani și de aproape 25 este activ în politică. “M-am născut roșu. Mama face voluntariat de 50 de ani și este membru activ în SPD. La 17 ani mama m-a dus la partid. Am mers cu gașca. Erau multe activități pentru tineri. La 18 ani eram președintele tinerilor din SPD Weiden. Am luptat mulți ani pentru drepturile tineretului SPD. La Weiden am vrut să aibă un loc al lor, un sediu, un skate-park”, îmi povestea Olaf zilele trecute, aflat în România în vacanța de Paște. La 21 de ani a participat la primele alegeri și a fost cel mai tânăr consilier local din Germania. A început studiile la Facultatea de Politici Sociale și de Muncă din Nurnberg, iar în paralel și-a menținut funcția de consilier local în Weiden, una neplătită, că așa e în orășelele mici din Germania. Cinci ani a făcut drumuri între Weiden și Nurnberg, împărțit între funcția de consilier local, studii și mai apoi munca de la Sindicatul Național din Germania, unde s-a angajat ca și secretar după terminarea facultății. În 2007 decide să nu mai candideze la Weiden spre regretul și supărarea tuturor. Era prea mult de muncă la sindicat și simțea că nu se mai poate concentra așa de bine pe cea de consilier la Weiden. Iar el ce nu poate face cu sută la sută randament, nu face. Gândirea germană.

“M-au chemat ei la concurs când au decis să profesionalizeze partidul după o bătaie usturătoare în alegeri”

“Între 2007 și 2011 nu am făcut nimic pentru partidul meu”, îmi spune cu o undă de regret în glas. În vara lui 2011 primește un telefon de la SPD Nurnberg. Că este un concurs pentru funcția de șef administrativ al partidului pe regiunea Nurnberg-Franconia.  “SPD Nurnberg are istorie și tradiție. Trebuie să înțelegi că a fost o onoare foarte mare pentru mine când m-au sunat să mă anunțe că ar fi bucuroși să particip la concurs”. Iar concurs? – mă gândesc eu. Văzându-mi privirea nedumerită, Olaf îmi explică: “SPD a pierdut alegerile în 2008 în Bavaria și în 2009 la nivel național. A fost un eșec total. Au decis să schimbe politica în interiorul partidului, era ceva foarte neprofesional. Se mergea pe propuneri. Cineva părea bun pe o funcție, i se propunea asta și când au văzut rezultatele din alegeri și-au dat seama că e total greșit. Au decis să schimbe prin profesionalizarea structurilor de conducere, cu angajări pe bază de concurs. Așa am fost invitat să particip. Atunci a fost un concurs cu 20 de candidați și eu am câștigat”. Întrebarea care-mi vine este dacă era plătit. “Da. Aveam un salariu mai bun ca la sindicat”. A performat la SPD Nurnberg și a fost invitat să participe în 2014 la concursul pentru landul Bayern. L-a luat, deși al doilea candidat cu care a rămas la interviul decisiv era un tip cu o experință politică notabilă, venit din Berlin pentru acest concurs. A câștigat el și de trei ani conduce din funcția de director executiv SPD Bayern. Este creierul politic al SPD pe acel land. Trebuie să aleagă cei mai buni candidați, să mențină și să crească numărul de membri activi, să decidă liniile politice, să organizeze toate campaniile electorale. Acum se concentrează pe lupta din toamnă și speră ca Martin Schulz să se impună în fața Angelei Merkel.

“Politicienii români sunt foarte buni pe Facebook și Twitter, sunt buni la marketing. Mai buni decât cei din Germania”

Este însurat cu o româncă, iubește România, este de-a dreptul îndrăgostit de Bistrița-Năsăud, a avut întâlniri politice și aici, urmărește cu mare interes ce se întâmplă pe scena noastră politică. Și tot ce e legat de campanii. Evident, n-a putut să nu remarce talentul pe Facebook al politicienilor noștri. Chiar studiază fenomenul și știe că în România pe Facebook poți influența decisiv câștigătorii alegerilor. “Ponta a fost foarte bun în campanie pe social media! Am fost impresionat!” – îmi spune Olaf admirativ. Și completează: “Politicienii români sunt foarte buni pe Facebook și pe Twitter. Sunt buni la marketing, mult mai buni decât cei din Germania. Chiar sunteți foarte buni!”. O singură nedumerire are, când lucrează dacă stau așa mult timp la declarații și interviuri? Păi, vezi, îi explic, ai noștri sunt prea ocupați cu marketingul și politica pe Facebook, de aia nu apucă să și lucreze sau proiectele lor sunt incoerente, scrise între două declarații la TV și două postări pe social media. Se amuză teribil și îmi povestește cum Markus Riderspacher, lider SPD în parlamentul din Bavaria, a venit la lansarea lui Ponta de la București și a rămas șocat la aterizarea la Munchen când și-a deschis telefonul și avea 5800 de Like-uri la postarea făcută de Victor Ponta, ce nu-și putuse închipui vreodată.

Ce nu poate înțelege la politicianul român, mai ales la lideriii naționali, este privirea. Aroganța din privire: “Omul politic trebuie să privească electoratul în ochi. Nu de sus. Liderii voștri politici, de la nivel național mai ales, sunt mai sus ca poporul. Asta nu e bine. Printre liderii locali am mai văzut politicieni care privesc în ochi, dar puțini. Majoritatea au o aroganță pe care nu o înțeleg. Nu înțeleg de unde vine și de ce nu privesc omul în ochi, de la egal”. Ca să vezi cum se vede politica noastră de afară. Fix așa cum e făcută. Cu aroganță.

Și-mi vine soluția salvatoare: “Uite, Olaf, vi-i trimitem pe ai noștri să vă învețe cum stă treaba cu Facebook-ul, dacă tot ați rămas în urmă, și voi ne trimiteți niște politicieni să ne facă o țară ca a voastră?!“

Dacă sunt ai noștri buni la asta, mai buni ca nemții, este șansa noastră,  zic să nu o ratăm. Hai să facem o listă cu cei mai tari și să-i trimitem în Germania. Poate obținem în schimb niște politicieni care să privească în ochi electoratul și să gândească binele pentru toți, nu numai pentru ei. Și pe termen lung.

Facebook Comments
Tags : politic
Claudia Andron

Autorul Claudia Andron