close
Claudia Andron

M-a topit bunicul care îi face coc micuței balerine (VIDEO)

 

Și nu orice coc. Primul coc de balerină. Dacă eu îmi amintesc de bunicul citindu-mi povești, fetița asta și-l va aminti făcându-i primul coc de balerină…Cât de frumos…

Mă uitam aseară pe o postare a Școlii de Balet Ovidiu Danci din Bistrița. Mămicile erau învățate să facă cocuri micuțelor balerine de madame professeur Doina Delay, un mare nume în baletul internațional, acum profesor la Conservatorul de muzică și dans Strasbourg și Școala Națională de Balet din Toronto. Este prezentă timp de o săptămână la Bistrița și, cum este exigentă la orice detaliu privind baletul, a vrut să pună la punct inclusiv tehnica cocului, o “religie” pentru orice balerină. Cocul trebuie să fie simplu, delicat, plat, perfect.

Și, uitându-mă la filmulețul video postat îmi atrage atenția un bărbat de lângă madame Delay. Poate nu am văzut bine, îmi zic. Mă mai uit o dată. M-am topit. Un bunic îi făcea cocul unei fetițe. Dar cât de atent urmărește indicațiile și pașii…Și cât de delicat și grijuliu aranjează părul micuței balerine.

L-am întrebat pe Ovidiu Danci dacă am văzut bine sau mi s-a părut mie, un bunic îi făcea cocul unei fetițe. “Daaa, ai văzut bine! Este un om extraordinar. El o aduce tot timpul la balet pe cea mică. O îmbracă, îi pune flexibilii în picioare, îi face părul, chiar am remarcat și eu cât este de grijuliu și atent. Să știi că avem mai mulți tătici care aduc fetițele la balet și le îmbracă, le prind părul. N-a fost grupă cu doamna Delay la care să nu avem măcar unu-doi tătici care să învețe să facă cocul”- îmi zice Ovidiu.

Pe bunicul mi-l amintesc cu drag citindu-mi povești sau spunându-ne povești. În fiecare seară, oricât era de obosit de atâta muncă la câmp. Pe bunicii de astăzi îi văd plimbând căruciorul, ducând copiii în parc, scoțându-i de la școală, dar făcând cu atâta delicatețe un coc nepoatei nu mi-am putut închipui. Fetița asta are un bunic special pe care și-l va aminti cu drag când va crește. I-a făcut primul coc de balerină.

Facebook Comments
Claudia Andron

Autorul Claudia Andron