Am o pasiune de când eram copilă pentru tipii ăștia. Mi se par teribil de amuzanți. Nimic mai haios decât un tip pilit, pus pe glume cu jumătatea, care l-ar ucide pentru crima de a fi băut un pahar. Momentul în care el se uită cu privirea șmecheră și ea se încruntă, decisă să-l ucidă cu vorbele, generează un comic de situație căruia nu-i fac față. Pot râde cu lacrimi numai când văd scena.
E o scenă din copilărie. Tata era recunoscut pentru umorul și poantele lui, un miștocar cum rar întâlnești. Făcea mișto și cu privirea. Îi râdeau ochii în cap când se abținea să dea vreo replică. Eu îmi și imaginam, văzându-i privirea șmecheră, cam ce ar spune. Muream de dragul lui în momentele ălea. Tata era genul acela de tip pe care toți vor să-l aibă în preajmă la un chef. Sufletul petrecerii. Unde mai pui că era și un tip frumos, inimă zburdalnică…
Și dacă tata era regele miștourilor, s-a însurat fix cu singura femeie din lume la care n-au prins niciodată glumele lui. Orice glumă încerca tata, mama i-o reteza scurt, ca o nevastă serioasă ce era și este. Culmea, tata n-a dezarmat niciodată, mai încearcă și astăzi s-o învețe cu gluma. Parcă acum începe să se prindă :))
Și când credeți că era tata mai pus pe glume și miștouri? Exact. Când se pilea.
Cum vedea mama că se face seară și tata nu apare, începea să se tureze și să-și pregătească replicile. Cum treceau orele, se ambala tot mai tare. La cină, mie și soră-mii ne ținea pledoaria cu care avea să-l înâmpine. O ascultam serioase și mai că-i înțelegeam suferința.
Și intra tata în casă. Zâmbind larg. Îi zâmbeau și ochii în cap. Când îl vedeam mă și umfla râsul. Era atât de frumos și vesel, iar cu privirea aia șmecheră – adorabil de-a dreptul.
Mama își lua întotdeauna câteva minute de tăcere, își aduna forțele și apoi începea tirul. Mamăăăăă, praf îl făcea! Putea torăi cât mânca tata fără să repete vreo replică. Și relua povestea de când s-au cunoscut și câte trăznăi a făcut el în toți anii de când sunt împreună. Tata tăcea. Îi râdeau ochii și nouă ne trăgea cu ochiul. Și când era mama mai înverșunată, începea: – Tu, copilă, cum te cheamă? Și tot el răspundea amuzat: – Ruță și Maruță și Bujor! Când era mică, mama îi răspundea astfel unui unchi, iar tata memorase asta și i-o servea, încercând probabil să o îmbuneze cu o glumă la care și ea a râs odată, ce naiba! Era singura replică pe care tata avea curaj să i-o dea. Greșittt! Mama și lua foc. Tata o asculta iar calm și zâmbitor, iar în momentul în care se ridica în picioare să meargă la culcare, îi dădea lovitura finală, cu un zâmbet șmecheresc pe față:
– Hai și pupă-mă!
Mvaaaaaaaai! Mama stătea să-l trăznească, fulgere avea în priviri, nu alta. Mai bombănea o vreme și gata, scăpa tata cu viață încă o dată.
“- Hai și pupă-mă!” – îi mai spune și acum, la 60 și de ani, chiar și nepilit, atunci când mama îl toacă mărunt pentru nu știu ce păcate comise sau închipuite. Mama ia foc la fel. Eu râd cu lacrimi, ca în copilărie.
Și când ai să o vezi mai nervoasă, spune-i – Hai și pupă-mă! Cu puțin noroc, scapi întreg chiar și după o ieșire cu prietenii! E o metodă verificată de îmblânzit scorpia 😉
