Dacă ați avea ocazia să vă împliniți un vis din copilărie ați rata-o?! Nu numai că nu am ratat ocazia, dar insist să fiu fericită trăindu-mi visul. Și sunt atât de fericită când îmbrac în vestiar costumul de balet, când îmi pun flexibilii în picioare, iar când încalț poantele pur și simplu plutesc de fericire…Descopăr grația la 40 de ani și nu mă poate opri nimeni și nimic să-mi iau porția de fericire de două ori pe săptămână.
Visul meu de copil a fost să fac balet. Nu știu de unde a pornit nebunia asta, dar știu că visul ăsta m-a urmărit toată viața. Balerinele mi se păreau cele mai grațioase ființe din lume. Le adoram de-a dreptul, visam cu ochii deschiși balerine care plutesc, fac piruete fără oprire, iar mâinile și degetele lor mă fascinau. Cum să fii atât de grațioasă și să controlezi corpul până în vârful degetelor?! Bistrița n-a avut o școală de balet, iar eu m-am consolat să fac dans modern la Sincron sub îndrumarea unei foste balerine – Cornelia Negrea, pe care o sorbeam din priviri. Spatele drept întotdeauna, o ținută impecabilă, frumoasă foc. Primele poante adevărate le-am văzut în picioarele fiicei ei, Andreea. Credeam că tot secretul piruetelor și grației stă în ele. Încălzirea la Sincron începea cu câteva minute de studiu la bară și îmi amintesc că era momentul meu favorit din antrenament. Acolo s-a întâmplat să vină într-o zi o fetiță, de 2-3 anișori, blondă, cu un tutu de balet ca-n filme și funde albe în cap. O chema Iris. Era atât de drăguță în costumul acela de balet că m-am topit instant și mi-am promis atunci că dacă voi avea o fată am să-i pun nume Iris, în amintirea micuței balerine. Și m-am ținut de cuvânt. Pe fiica mea cea mare o cheamă Iris, iar numele ei e legat de visul meu.
Au trecut anii și nu m-a părăsit o secundă fascinația pentru balet. Exercițiile mele favorite, pe care le mai făceam și acasă, erau întinderile, un fel de studiu la bară adaptat și improvizat pe calorifere și mobile.
În urmă cu vreo 10 ani l-am cunoscut pe Ovidiu Danci. Tot orașul îi zicea balerinul. L-am întrebat de ce nu deschide o școală de balet la Bistrița și i-am promis că o să-l ajut când o va face. Nu a luat în serios propunerea mea, viața lui era la București. Câțiva ani mai târziu avea să fie vedeta Pro TV de la “Dansez pentru tine” și lupta pentru visul lui de a deschide o școală de balet la Bistrița. Nu a câștigat premiul care să-i permită să-și facă școala de balet în oraș și cumva renunțase la idee. Eu nu. De fiecare dată când venea acasă și ne întâlneam, reveneam pe subiect: “Nu deschizi școala de balet? O să te ajut, ți-am promis. Va fi un succes. Ai să vezi…” Râdea, ocolea răspunsul, se îngrijora că nu poate avea succes. Și, acum doi ani, după toate dezamăgirile posibile trăite la București a acceptat pentru prima dată ideea de a deschide școala de balet la Bistrița. A mai durat câteva luni să-l conving cu adevărat, alături de alți prieteni care-l iubeau și-l doreau fericit acasă. Și uite așa, în octombrie 2016, a luat ființă Școala de Balet “Ovidiu Danci”. Vis împlinit și pentru Ovidiu Danci și pentru mine! Nu numai că am înscris-o pe cea mică, dar i-am cerut lui Ovidiu să facă o clasă de Fitness Balet pentru adulți, unde să-mi pot trăi și eu visul.
De dragul meu a făcut-o deși nu credea nici el. Și uite așa m-am apucat de balet la 40 de ani, iar șase luni mai târziu am urcat pe poante. A fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea. O fericire din aia pură și simplă, rar de trăit după o vârstă, când societatea îți dă coate și îți spune că ar trebui să ai limite, că nu se cade, cine-a mai văzut să faci balet la 40?!
Am ignorat toate comentariile malițioase și la 40 de ani am învățat că e foarte important să-ți trăiești visul tău, oricând, la orice vârstă, să faci ceea ce te face fericit neținând cont de părerea celor din jur. Evident că am avut și eu momente în care mi-am pus întrebări dacă nu cumva exagerez. Tot eu mi-am răspuns rapid că nu exagerez cu nimic dacă ceea ce fac mă face fericită. La un moment dat, la cursurile Școlii de Balet Ovidiu Danci a venit Doina Delay, o mare balerină de origine română care predă acum la Strasbourg. Ne-am întâlnit în sala de balet și foarte probabil că mă autoironizam referitor la balet, e tactica mea de apărare. Blândă și delicată, ca o adevărată balerină, mi-a spus că mă admiră foarte mult pentru ceea ce fac și că am început baletul devreme față de alte eleve de-ale ei. Mi-a povestit că a avut la cursuri o doamnă care la aproape 60 de ani a intrat în sala de balet și la peste 60 a urcat-o pe poante. La fel ca și mine, își trăia visul din copilărie. N-a avut ocazia copil fiind, apoi s-a căsătorit, au venit copiii, obligațiile la slujbă și, abia peste ani, când a avut timp doar pentru ea și-a împlinit visul de a urca pe poante.
Am știut dintotdeauna că nu voi ajunge vreo mare balerină apucându-mă de balet la 40 de ani și nici nu a fost scopul meu acesta. Pe lângă șansa de a-mi trăi visul, m-am gândit la beneficiile pe care doar exercițiile din balet ți le pot aduce de la o anumită vârstă și care mi se potrivesc perfect. Am făcut aerobic, Kangoo Jumps, dar acum nu mai am nervii necesari să sar, nu-mi place să fac cardio, mă scoate din zona mea de confort și astăzi nu mai fac nimic din ce nu-mi place.
Să îmi întind corpul pe muzică clasică e ceea ce mi se potrivește astăzi și-mi place la nebunie. Anul trecut aveam a doua oră de balet vineri seara. Ei, gândiți-vă cum ajungeam la sală după o săptămână de muncă. Cum ieșeam? Relaxată, veselă, gata de weekend. Zen, chill…
Ce am câștigat în ultimul an de când fac balet?!
În primul rând o altă ținută. Dacă veți lua fotografiile mele mai vechi de un an veți vedea ce ținută oribilă aveam. Mai tot timpul adusă de spate. Astăzi ținuta mea e alta, stau cu spatele mult mai drept și… par mai tânără. Da 😉 Pentru că la balet am învățat că o poziție elegantă e cu spatele drept, umerii coborâți și bărbia ușor ridicată, care nu permite formarea unei gușe dizgrațioase.
Ar fi interesant să observați cum îmi corectez ținuta când dau cu ochii de maestrul Ovidiu Danci. Și nu doar eu, toată școala de balet. Și nu doar în sală, ci și pe stradă. Când îl vezi cât de drept stă, automat îți corectezi poziția, că din asta umblăm certate toate. Marele câștig este așadar la ținută. Apoi, mobilitate. De la o vârstă ne mișcăm tot mai greu și dacă picioarele nu prea le ridicăm să ne verificăm mobilitatea, mâinile și spatele se mai blochează, nu mai putem face mișcări largi. Poate voi. Eu le pot face acum, că-mi întind și lucrez toate articulațiile de două ori pe săptămână.
Încă mai am atât de multe de făcut la balet, abia am învățat să-mi țin mâinile corect în poziția 2. Pare simplu, nu? Nu-i chiar așa. Poți imita, dar să faci corect e mai greu. Și degetele parcă nu mă ascultă cum vreau și mâna stângă cu cea dreaptă parcă nu urcă și coboară la fel, nu știu ce au. Dar insist, nu mă las.
Aaaaaaa, și să nu uit de echilibru. Probabil baletul este printre puținele sporturi unde lucrezi echilibrul, extrem de important. Nu aveți idee ce prost stăm cu echilibrul, dar două exerciții simple de balet, chiar un banal mers, v-ar putea arăta.
Uitam să vă spun despre siluetă. Am același număr de kilograme de doi ani (citește AICI cum am slăbit), 57-58 de kg, dar nu puțini sunt cei care în ultimul an au remarcat că tot slăbesc. Nu am slăbit, doar m-am alungit, că la balet facem multe întinderi și corpul devine mult mai suplu optic, pe același număr de kilograme.
Acum, la orele de Fitness Balet de la Școala de Balet Ovidiu Danci, am onoarea să lucrez cu Laura Boldor, antrenor de gimnastică ritmică, cu rezultate excepționale ale fetelor sale în campionatele naționale și chiar internaționale. Nu știu dacă știți, dar cele mai mari balerine vin din gimnastica ritmică, iar la Bistrița avem un proiect pilot, la școala de balet, sportul și arta din balet se combină din start și poate de aceea, după nici un an de muncă, rezultatele fetelor sunt spectaculoase. Laura a preluat clasa de Fitness Balet pentru că simțea și ea nevoia să-și reintre în formă după nașterea băiețelului. Orele cu ea sunt balsam pentru suflet și trup, iar progresele noastre sunt absolut uimitoare, chiar și pentru noi, lebedele mari 😉 Ne lăudăm cu fiecare vârf întins frumos, cu fiecare centimetru câștigat la întindere, am început să facem piruete și chiar lucrăm la o coregrafie. Și, cel mai important, suntem fericite, facem mișcare cu plăcere, fără chin și nici nu ieșim bine din sală că avem planuri mai mari pentru ora următoare.
Nu știu ce vise aveți fiecare, dar știu că nu ar trebui să renunțați la ele niciodată! Nu ar trebui să vă oprească nici vârsta și nici gura lumii. Fericirea e o chestie care ține de fiecare, de curajul și libertatea de a-ți trăi viața așa cum vrei, făcând mai mult ceea ce te face fericit și nu ceea ce cred ceilalți că ar trebui să faci!
