Am un prieten care mă tot înnebunește de vreun an să-i dea cadou lui Rontz un ponei adevărat, ba chiar doi – dacă suntem dispuși. Că și cu pony ăștia e ceva, i s-au înmulțit și lui ăia adevărați ca ai noștri prin casă. Din doi, are acum șase și, suflet bun, ne-ar face o bucurie, i-ar împărți cu noi, că știe toată lumea cât de mult iubește aia mică poneii și ce averi am investit eu în toți pony din lume, toate culorile, toate mărimile.
Și la bani și economie m-am gândit și eu, zilele trecute, când a reluat oferta. Primesc poneiul adevărat moca și nu mai cumpăr toată viața niciun ponei, că, deh, dacă avem unul cu suflet, nu mai ai de ce să-mi ceri de jucărie, fi-ți-ar poneii, Rontz!
Cum tata mi-a făcut o moșie la țară de unde livrează ouă, fructe, legume, chiar și miere eco, mi-am zis că în livada de acolo ținem poneiul peste vară. Bun, dar vara se termină și vine toamna și iarna și trebuie să băgăm poneiul într-un grajd, pe care nu-l avem. Tot fată orientată, m-am gândit să împart bucuria de a avea un ponei cu încă cineva, care ar avea unde să-l țină peste iarnă.
Și mă pune naiba să-l rog pe dl. Andron să-l sune pe un amic de-al lui, Cipri, fermier de fermier, cu oi, vaci, câini, iepuri, dar, avantaj, fără ponei la fermă și cu doi copii mici în casă. E omul meu, ia sună-l iubi și vezi dacă nu vrea să împărțim bucuria de a avea un ponei. Și-l sună. Și se apucă amicul nostru să-i spună că mănâncă fân iarna. Normal că mănâncă, asta știam și eu, ce mare noutate? Fânul e o problemă?
Dar, al naibii ponei, mănâncă mult și nu se satură repede, vreo 6 luni pe an, și, dacă nu mă duc la fân ar trebui să scot vreo 6000 lei – face calculul rapid dl. Andron. Dacă s-ar fi terminat discuția aici, aș fi fost fericită. Dar nuuuu…
Îl pune naiba pe Cipri, prietenul nostru fermier, să-i facă o comparație cu vacile Angus, de a căror creștere tocmai s-a apucat. Afacere curată. Stau în câmp tot anul, nu trebuie mulse, treci pe la ele o dată la câteva zile, iarna le dai ceva nutrețuri combinate, subvenție bună, investiția inițială nu foarte mare, afacere de afacere. Și i s-au aprins lămpile domnului Andron:
– Decât ponei, mai bine vaci, femeie!
– Nu te gândești deloc că și poneiul ăla are suflet, Rontzi, chiar și eu…Numai la bani te gândești…
– Da, normal! Că poneiul mănâncă bani, nu dă bani, ca vacile ăstea, Angus!
– Bine că-s de firmă, nici nu suportam altfel…
Și ce nu știți voi e că dacă i s-a pus domnului Andron în cap că poate fi o afacere bună creșterea vacilor, chiar s-ar putea să o facă, de asta mi-e mie frică. Și mă îngrozește ideea că nu știu ce outfit să adopt când mă va duce să văd vacile. Singurul lucru bun e că am un motiv întemeiat să-mi cumpăr cizme. De mers la vaci, că n-am de ălea. Îmi luam și dacă luam poneiul. De mers la cai. Pe ăstea le plăteam eu. Pe ălea de mers la vaci o să le plătească dl. Andron, că eu n-am cerut să creștem vaci, voiam doar un ponei drăgălaș, cu suflet bun și blând, pentru Rontz.
Cum dacă i se pune domnului Andron pata pe ceva, până nu lămurește toată afacerea nu se lasă și cum de câteva zile dezbatem intens creșterea vacilor, în discuțiile noastre a intervenit și vaca Kobe, cea mai scumpă vacă din lume. Fiță de fiță. Ascultă muzică, bea bere sau sake și trebuie să-i faci masaj câteva ore pe zi.
– Iubi, dacă tot e să creștem vaci, eu vreau o Kobe, fiță de fiță. Are suflet, e sensibilă, costă 1000 de euro kilogramul de carne, asta afacere! Și, sincer, merită toți banii să te văd cum îi faci masaj și îi dai ăia șase litri de bere pe zi! Nu-mi trebuie niciun leu din afacerea asta, ba chiar dau eu bani numai să te văd proprietar de vacă Kobe! Numai așa o să-ți dai seama că să ai ponei nu era nicio fiță! Niște fân, atâta voia și suflețelul lui, nu masaj, bere și muzică, ca vacile de firmă!
